"Nicaieri nu este mai bine ca acasa"...pentru mine este o fraza foarte grea. O fraza de care m-am temut mult timp. Ani. Daca cineva dintre cunoscutii mei m-ar fi auzit rostind aceste cuvinte cu siguranta m-ar fi intrebat daca nu cumva sunt nebun.
Toata povestea acestei fraze a inceput in urma cu un an si ceva. Locuind intr-un oras foarte dezvoltat, frumos, insa foarte mic, asa ca m-am decis sa ma mut in alt oras. Am ales Timisoara. Singur nu eram, aveam prieteni...totul era bine. Insa, dupa numai 2 luni...lucrurile nu mai mergeau ca la mine acasa. Nu eram invatat cu ceilalti, si de adaptat ma adaptez foarte greu la grade de cultura si civilizatie scazute, la mizerie, si toate cele. Astfel m-am intors acasa.Spre bucuria parintilor.
Nu am stat mult timp aici, si am tins ceva mai sus. Franta- Bordeaux. Acolo, sincer, m-am dus cam orb...M-am dus singur, in necunostiinta de cauza. Noroc ca am avut bani si...ca parintii au intervenit astfel sa pot avea unde sta pana imi gasesc ceva de lucru. M-am inscris la facultate la Limbi straine, si am inceput cautare unui job. Anunturi erau, si oameni dornici sa te angajeze , problema a fost "permisul de munca". Desi strainii cand vin la noi nu le trebuie nimic, astfel pot face ceea ce vor, noua ne trebuie "work permite". Pentru asta am fost la pregectura, apoi la primarie, dupa care iar ma trimes la prefectura, punand sarcina unul pe spatele altuia, astfel mi-am dat seama ca sunt intr-o Romanie, cu o alta limba, cu un grad mai ridicat de cultura si civilizatie, insa plina de aceeasi cretini. Dupa numai o luna m-am intors.
Sincer? Nu am invatat multe de aici. Si daca ar fi sa ne luam dupa modelul clasic de povestire sau compunere, aceasta ar trebui sa aiba un inceput, un cuprins, si o incheiere, astfel si aceste alergari au trebuit sa aiba un final.
Ajuns in Bucuresti, de data aceasta,am gustat putin din amarul vietii de zi cu zi. A durat cam 3 saptamani pana mi-am gasit un job, timp in care, am cam pierdut timpul pe la rude. Aici, viata de acasa si bunul trai disparuse iar. Nu povestesc detalii ale vietii petrcute prin Bucuresti,insa pot spune ca aceasta experienta m-a schimbat foarte mult. Nu dupa mult timp de la sosire mea in Bucuresti, in urma unor analize, am primit mai multe vesti proaste legate de sanatatea mea. Incepusem deja sa nu ma mai simt bine departe de casa. Aveam nevoie de aer curat, de mancare sanatoasa, gatita, de mesele principale zilnice si cateva pe langa. Dintr-odata am inceput sa apreciez viata , sa apreciez familia, sa imi fie dor de ea, si sa pretuiesc fiecare secunda din viata mea. Nu stiam cand totul poate lua o intorsatura cu sanatatea mea si sa mor pe loc. Nu mi-a fost usor sa trec peste toate astea, dar am un Dumnezeu care ma iubeste si ma asculta. Niste parinti care , dupa 20 de ani mi-am dat seama ca sunt cei mai buni parinti din lume. Astfel, intr-o seara in jurul orei 11 am sunat-o pe mama, si rugand-o sa vina sa ma ia din Bucuresti sa ma duc aacasa, deoarece nu mai rezistam deloc. Intalnirea cu mama a fost speciala. Era schimbata. Datorita problemelor mele de sanatate, mama a inceput sa aprecieze multe, si sa vada lucruri pe care nu vroia sa le vada inainte, astfel, am ajuns in drumul acela spre casa sa spun ca "Nicaieri nu este mai bine ca acasa", o fraza pe care o ador,acum, si pe care o spun mereu cu mare placere, si dor in inima.
Acum, ca sa inchei in stilul in care am inceput, din toamna ma mut la Sibiu, insa in relatii bune cu parintii de data aceasta, si indrumat de acestia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu