27.08.2011
· Ora 6 dimineata. Ma indrept spre Gara de Nord (Bucuresti) nerabdator si totusi speriat, cu ochelari de soare pentru ca nu cumva sa ma vada cineva de pe strada sau din metrou ca plang. Da. Plang – tot de teama.
· Ma intalnesc cu Florina si dupa 1h apare si mama cu masina, ne imbarcam si pornim spre aeroport. Odata ajunsi acolo, facem Checking-ul si ne intoarcem sa ne luam La revedere de la cei dragi. Cel mai urat si dureros moment din viata mea! Sa iti privesti parintii in ochi si sa le spui “Ne vedem la anu! Take care!” Ii pup si plec. Vreau sa ma intorc dar nu pot – m-as simti mult mai rau. Nu suport sa imi vad parintii plangand.
· Odata ajunsi la securitate, ofiterul care ma pipaie peste tot si din cauza caruia rad cu hohote, ma intreaba daca nu cumva vreau sa ma duc in China si sa fac revolta (bate apropoul la situatia din America). Termina de pipait, domnul, si ajungem la poarta (eu, Florina, Iulia si Bianca). Vad in jurul meu numai lacrimi. Dau un mesaj, cateva telefoane si cu greu ma abtin sa nu plang la telefon. De nervi ma duc cu Iulia prin toate magazinele din aeroport, ne uitam, testam toate cremele si parfumurile posibile si … PLANGEM. Am lasat in urma oameni speciali, dragi, prieteni si cel mai dureros - Familie. Stand la rand pentru imbarcare facem cunostiinta cu o chinezoaica draguta care mai stia si putina romana, engleza foarte bine, si asa incepem sa ne facem prima prietena in China…Ne imbarcam.
· Am ajuns in Kiev. Drumul a fost scurt (1h30) dar enervant pentru ca dinou echipajul vorbea numai in rusa iar cand vorbea engleza numai rusii intelegeau. M-am indragostit imediat de limba asta! Ce a fost frumos, insa, faptul ca ne-a dat deja o gustare (pentru un drum de o ora jumate). De nervi si plictiseala m-am asezat in sala de asteptare si cand sa imi bag laptopul in priza pentru a sta pe net putin mi s-a rupt stecherul. Acum hai sa stam sa ne uitam unii la altii. Ma duc cu Florina prin magazine. Invatam sa salutam in rusa desi stiau si ei sa zica Hello! Si nimic mai mult! Trist. Sa ajungi intr-un aeroport si nimeni sa nu stie engleza! Apoi pe ce criteria sunt oamenii astia angajati? Magneti, ciocolata, M&M si hai sa asteptam – 3 ore. A sosit momentul imbarcarii. Daca la primul zbor am fost intr-un avion de 50 de locuri si jumatate goale, in cel de la Kiev spre Beijing totul era plin, pe 3 randuri. Dorul de casa a inceput si mai tare! Cu televizor, muzica individuala, un loc la geam 2 mese si bautura la discretie zborul a fost fain. Dar – LUNG!
28.08.2011
· Am ajuns in Beijing. M-am crucit si am zis “Clar trebuia sa imi fac un checking si la cap inainte sa plec. Numai un nebun face ce fac eu.” (dar pana acum totul era bine si nu stiam deloc ce urmeaza. Daca am fi stiut am fi plecat cu primul avion inapoi.) Ajunsi intr-unul din cele mai mari aeroporturi din lume am fost shocati sa vedem ca NIMENI nu vorbea engleza! Am avut noroc cu Veronica (numele romanesc al chinezoaicei pe care am intalnit-o pe Otopeni). Ea s-a dus,s-a interesat de autocare, autobuze, TOT. Ne-am luat la revedere de la Iulia, Bianca si Veronica, si cu Florina am pornit spre… gara. Drumul a fost de 100 de minute. Aerul era asa apasat, imbacsit, urat mirositor si poluat. Cerul, desi era soare, era gri, si cu tristete si regret am primit informatia cum ca in China, cerul este gri din cauza poluarii si soarele va fi pentru noi numai la nivel mental. Atat. Din autobuz, la inceput, Beijing-ul parea nepopulat, dar claxoanele interminabile ale masinilor mi-a dat de veste ca ma inselam.
· Coboram din autocar si nici nu ne gandim bine in ce directive trebuia sa mergem spre gara, si doua femei incep sa ne traga de bagaje, de haine si sa latre la noi. Ele, saracele, vorbeau chineza dar pentru mine nu parea altceva decat un latrat. Ele de fapt vroiau sa ne duca bagajele la gara cu o remorca trasa de bicicleta. “多少钱？(Duoshao qian? – Cat costa?)”- 10 RMB. Doamne, o avere! Nu stiam care sunt preturile, si pentru ca nu s-a parut scump am refuzat. S-au enervate duduile si au inceput sa urle mai tare. Speriati, am plecat de acolo rapid. Dupa 100 de metri, doamnele, erau in spatele nostru si continuau sa urle si sa latre la noi. Am ramas shocat. Vroiam acasa! In China ramai uimit de cate lucruri ciudate poti vedea in 10 m de strada. Pietari, oameni care fac de mancare in mijlocul trotuarului.
· Ajunsi la gara m-am crucit, am pufnit in ras, apoi direct in plans. Oamenii stateau pe jos prin gara (nu doar saracii si aurolacii- TOTI). Modul lor simplu de a trai m-a enervat si socat in acelasi timp. Obisnuit cu viata sofisticata si complicata de la noi, pentru mine era ciudat sa vad ca ei asteapta trenul 2 zile in gara dormind pe jos, sau daca le este somn se pun pe o patura pe jos, pe trotuar, intr-un colt, si DORM! Crezand ca in Beijing sunt mai multi straini, nu ne asteptam sa se uite toti oamenii la noi de parca eram extraterestri. Ignorandu-le holbatul, ajunsi la casa de bilete, unde spre uimirea mea, domnisoara de acolo stia engleza. M-a enervate atunci cand mi-a zis ca trebuie sa astept paa a doua zi pentru un tren in directia pe care o doream. Totul era ocupat. EU? Sa dorm in gara precum oamenii aceia? Am vrut sa ma intorc la aeroport, sa iau bilet inapoi spre Romania sis a o las balta. Florina a fost cea care m-a sustinut si amintindu-mi de sfatul si incurajarea pe care mi le-a dat R. inainte de a pleca m-au tinut tare.
· Am iesit din gara si cautam pe cineva mai emancipat care ne gandeam noi ca ar sti putina engleza. Wei! Speak English? In sfarsit. L-am rugat pe baiat sa ne ajuta sa putem sun ape Veronica. Da! Deja aveam urgenta nevoie de ea. Ne-a dus baiatul impreuna cu sora si prietena, cred, la autogara, sa luam autobuzul spre zona in care statea Vero. Am ramas uimit de faptul ca s-au pus fiecare sa ne ia cate un bagaj, lasandu-ne pe noi numai cu gentile de mana. Ajunsi la autobus ne-au spus cate statii avem de mers (17) si ne-am luat la revedere.
· Ajunsi la statia respectiva, am incercat sa o sun pe Veronica sa vad unde este si sa ii spun ca am ajuns. In loc sa raspunda Veronica, a inceput robotul sa latre, apoi in engleza mi-a zis un gentleman ca fatuca asta era out of service! Adica nu avea semnal. Unde era? Ne-am asezat in fund pe marginea unei bordure si am am inceput sa ne uitam in jur, sa zambim la sutele de oameni care se holbau stresant la noi. Ma uitam in jur uimit de cat de diferiti sunt oamenii desi locuiesc pe aceeasi Planeta! O vad pe Vero! Poi – Ni hao! Unde ai fost duduie? Ca muream aici! Am mers cu ea la camin la un prieten de-al ei. Ne-am lasat bagajele si am plecat sa ne plimbam. Ne-am pus pe o bordura (In China nu exista banci de stat nici pe strada nici in parcuri, sau poate cu mici exceptii) si am adormit instant. Caldura era sufocantaL (In China, caldura nu este data de soare, ci de poluare si aglomeratie). Dupa 15 minute, ne intoarcem la caminul baiatului, si ne lasa sa dormim la el in camera cat timp pleaca el la gara cu Veronica sa isi ia bilet de tren. What? La mine in camera ar dormi eventual prietenii. Dar straini? Baiatul nu ne cunostea decat de cateva ore si deja dormeam la el in camera. Ne-am trezit si am luat taxiul spre gara. 3 euro pentru 20 de km. :o Ce ieftin! A inceput sa imi placa.
· Starea mi-a trecut cand am ajuns la o pasarela pe care trebuia sa traversam strada si nu puteam urca decat pe scari normale pentru ca in China nu merg scarile rulante decat separat. Adica azi merg cele care urca, si maine cele care coboara! Cu 30 kg in mana am urcat treapta cu treapta. Si am ajuns in Gara. Securitatea la intrarea in gara este exact ca cea de la aeroport. Pana sa intram, am stat afara pe bagaje. Florina s-a speriat cand a venit o cersetoare care a cerut bani si a latrat enervata si enervanta continuu timp de 5 minute. Plangeam, radeam, regretam, imi cautam putere sa merg mai departe. Deja ma manca pielea si imi fusese rau toata ziua, si acum numai de oamenii astia nu aveam eu nevoie. Mi-era dor de casa. De prieteni. De familie. De Bucuresti. Bucurestiul devenise deja gradina Eden, pentru mine, si sa nu zic ca in Bucuresti nu este poluare DELOC in comparatie cu orasul asta. Am asteptat sa intram in gara, dupa care am luat magazinele la rand si ne-am oprit direct in KFC. Mai erau si alte magazine cu mancare, dar nu intelegeam nimic din ce era acolo asa ca am preferat sa mancam ce stim deja. Am ajuns in tren si dupa 2 ore am ajuns la destinatie.
· Aici, am luat taxiul si ne-am dus la facultate. Era 12 noaptea. Ajunsi am ramas socati ca nimeni nu era acolo afara de paznici, si muntii de gunoaie Dupa 10 minute au sosit la noi 3 studenti care rupeau o engleza stricata si ne-a condus spre dormitoare. Finally!
· Nu despachetez nimic. Poimaine plec acasa. Am trimes mesaje in tara. Am cerut sfaturi. Le-am primit. Toate erau pe invers de ceea ce imi doream eu. Ma intrebam, Doamne, dar oamenii astia (familia si prietenii) nu stiu si ei sa ma sustina, sa ma lase sa vin acasa? Ei probabil inteleg ce simt eu , dar nu imi e de ajuns. Vreau acasa! Mi-e dor de tot! Am lasat in urma tot ce iubeam. Tot ce aveam mai scump si mai drag. Am pornit ca un nebun in lume. Nu stiu ce sa cred. Trebuie sa fiu aici? Sau Nu? A fost un moft? Sau o sansa pe care nu aveam voie sa o ratez? Eu am vrut sa merg in China sa studiez, nu in lumea a 3a, nu in Romania din anii 1920. Imi place in China ca oamenii sunt foarte prietenosi si daca te pot ajuta o fac cu cea mai mare placer. In rest – NU imi place nimic aici. Spunea cineva in avion ca ei (chinezii) au salarii mici, dar si preturi pe masura. Eu as continua – si traiul si conditiile pe masura. Prefer situatia din Romania. Prefer viata sofisticata din tara. Aici totul e prea simplu, infect si inuman. Stau singur in camera, intr-un apartamen cu 3 dormitoare, o bucatarie si o baie. La camera, nu am geamuri, ci doar plasa de tantari si celfoan lipit cu banda adeziva. Baia micutza si infecta. Bucataria ceva mai mare dar la fel de infecta. Gresia portelanata de pe jos imi place. Patul dublu, si asta imi place. Dar ce ma gac cu baia? E infecta. Vreau acasa! Acum ma bag la somn pentru ca imi ajunge. Vreau sa plang in perna, sa dorm, sis a visez. Sa visez ca sunt acasa. O lume mai buna, mai frumoasa.
29.08.2011
· Mi-am pus noaptea trecuta telefonul sa sune la 6 dimineata pentru ca la 7 a trebuit sa plecam la analize. Nu a sunat! Am pus telefonul care era inca setat pe ora Romaniei. A venit colegul din camera alaturata si m-a trezit. Am mers spre statia de autobus. Era zi. Puteam vedea gunoiul si starea infecta a satului. Desi eram tot in oras, eram undeva la Oarja, pe coclauri, uitati de lume. Gunoaie peste tot si oamenii astia enervanti care se holbau la noi de parca eram Lady Gaga si Brad Pitt! Am facut cunostiinta cu Ma (in Ro. - cal J). Este o profesoara faina dar chiar enervanta. Afara de faptul ca nu stie engleza deloc, mai vorbeste si ca o moara stricata. Noroc cu colegul de apartament care stia si chineza si engleza. Ajunsi la spital am zis ca acolo ma mut. Conditiile de lux m-au facut sa cred ca este o speranta pentru tara asta sa iasa din situatia asta intr-un viitor (destul de indepartat). M-am speriat cand pentru testul de urina, in loc de recipient mi-a dat un paharel de plastic. Du-te! A fost amuzant cand am intrebat unde aduc paharul dupa aceea si doamnele de acolo au inteles daca pot sa ma dezbrac acolo sa fac acolo. J Doamne. Parca vorbeam chineza pentru ei. De fapt problema era ca nu vorbeam chinezaJ Florina a inteles ca la baie trebuie sa umple paharul acela, dar nu a stiut ca trebuie lasat acolo in baie pe raft (avea cod de bare si il luau ei la sfarsitul zilei) si a iesit cu el pe hol. In vazul tuturor.
· Ne-am intors in vagauna noastra, dupa analize, si impreuna cu Florina am ramas la cumparaturi. Ne-am luat de toate : prosoape, cuti pentru depozitare, fierbator electric, termos, paina, compot, apa, pahare, detergent, si tot ce mai trebuie pentru utilizare de menaj. Am ramas uimit sa vad ca nu se gasesc deodorante L. 150 RMB. Wow. Totul 60 de lei? Apoi in Romania cheltuiam 200 lei pe toate astea, clar! A inceput sa imi placa. Cheltuiesti in continuu si nu simti ca banii se duc. Am lasat cele 6 plase cumaprate, la camin si cu Florina m-am dus sa cautam sa mancam ceva. Ea nu mananca paine, si nici fast food, iar in zona, afara de fast food si porcarii de-ale lor nu se gaseste altceva.
· Am gasit din magazin in magazin un starbucks, cu librarie. Muzica internationala de calitate, o atmosfera calda, britanica, unde am putut cumpara o pizza, un ceai rece, o cafea rece. Pentru 5 RMB am primit si card de reduceri la ei, asa ca sa tot bem cafele si sa mancam Pizza. Ne-am intors la cumparaturi. Incepuse sa ne placa ideea. Ne-am mai luat fiecare cate o geanta, o pereke de okelari de soare si am mai mancat la un fast food unde am cerut ice tea si mi-a dat suc de mere de la TEC J. Am luat la picior toata strada si mi-a palcut faptulc a aveam acolo un mic paradis (din lumea a 10-a ce-i drept) al cumparaturilor. Din 10 magazine, 4 sunt frizerii.
· Lumea asta de aici e chiar enervanta. Se uita toti la noi cat e ziua de mare. Chiar suntem un shoc pentru ei? Eu inteleg ca suntem singurii europeni din tot campusul, dar nici chia rasa. Deci din 30.000 de student, noi 2 suntem singurii europeni.J Ajunsi la camin la Florina sa mai vorbim, dupa o plimbare de seara printr-un campus cat Sibiul de mare, m-a enervate sa vad ca imi trecuse mie depresia si o apucase pe Florina. Da. Cea care cu o zi inainte imi ridica mie moralul, acum era saraca la pamant cu nervii. Mie a inceput sa imi placa. Apoi tot omul stie ca unde sunt magazine acolo ma instalez eu. Daca nu ar fi magazinele astea aici m-as plictisi enorm. O inteleg. E greu sa stii ca esti intre 30.000 de studenti, intr-un oras cu 10 milioane de locuitori, si totusi sa fii singur. Telefoanele in tara costa o avere, prieteni nu avem, desi toti ne saluta si se uita la noi ca la felul 14 (am decis cu Florina sa nu iesim din casa decat la cursuri si apoi abea dupa 10 seara cand nu mai e nimeni pe stradaJ).In China, desi e vara, se intuneca la ora 7, maxim 7 jumate.
· Am ajuns la camin. Mi-am facut curat dupa l-am chemat pe David, colegul de apartament, sa imi omoare o reptila care chipurile e bine sa o ti in camera pentru ca mananca tantarii si mustele . Ce? Eu nu dorm cu asta in camera sa ma trezesc cu e ape fatza dimineata. Nu a omorat-o. A dat-o afara pe holul blocului. Am dat 3 mesaje, unul la SB altul lui R. si mamei. Acum ma bag la somn pentru ca nu mai pot. Abea astept ziua de maine sa merg sa vorbesc sa imi schimbe camera de camin ca sa fiu mai aproape de Florina (acum suntem la o distanta de 30 de minute unul de celalalt). Ma pun la nani. Somn usor!
