The vanished Christmas

Nu stiu sigur ce inseamna pentru voi Craciunul. Sarbatorile de iarna.Pentru mine Craciunul inseamna casa, liniste,pace,iubire. Craciunul este acel moment in care dupa un an intreg de truda ne intoarcem fiecare acasa, si ne adunam cu totii in jurul bradului. E perioada cand cu emotie asteptam primul fulg de nea in surdina colindului, seara asteptarii cadoului, fara a conta, insa, cat de mare este, sau mic, sau valoarea acestuia. Valoarea sa sentimentala fiind tot ce conteaza.

Observ cu tristete cum cu trecerea anilor Craciunul nu a devenit altceva decat o afacere de miliarde de euro, niste imagini seci la avatare, niste colinde care mai de care mai banale. Craciunul a devenit momentul unui meniu mai bun pe masa fiecaruia. Oamenii cred ca sarbatoarea Craciunului este o perioada de cheltuileli mari, preferand astfel sa renunte treptat la ea si traditiile ei tocmai pentru a scapa de cheltuieli. Craciunul nu cred ca reprezinta cat de mic sau mare e cadoul primit ci cine iti trimite acest cadou. Ar trebui sa putem primi si o bomboana de craciun si sa fim cei mai fericiti oameni atata timp cat este primit de la cine ne dorim. Din lipsa banilor preferam sa le spunem copiilor nostrii ca Mos Craciun nu exista stricandu-le astfel visul, copialria. Mos Craciun, chiar daca nu exista, el face parte din copilaria noastra. De ce nu sunt copii lasati sa isi dea singuri seama daca exista sau nu, si sa ii lasam sa creada in Craciun?

Craciunul nu ar trebui sa fie singura perioada din an in care ar trebui sa fim mai buni si sa facem cadouri. Aceasta perioada trebuie sa se deosebeasca,ce-i drept, de celelalte insa buni ar trebui sa fim mereu si cadouri sa facem mai des. Repet. Nu valoarea materiala a cadoului conteaza ci cea sentimentala.

Daca ne-am gandi la Craciun ca la un timp in familie, un timp de relaxare, in care ne impacam cu cei cu care suntem certati, un timp in care totul ar trebui sa fie linistit in jurul nostru, poate am vedea in Craciun si altceva decat cadouri, sampanie, si tort. Sarmale si porc cat incape.

E trist sa vezi cum oamenii in loce sa se aseze la casele lor, sa petreaca timpul cu familia, stau si umplu supermarketurile si misuna in cautarea nu a cadourilor cat a mancarii.

Nu pot incheia decat cu un sfat: Haidem sa ne gandim putin si la cei din jur, si sa facem din acest Craciun unul de familie. Haideti cu ocazia acestui Craciun sa readucem sarbatoarea in casele noastre si sa ii facem fericiti pe cei din jurul nostru, mai ales pe copii.

Va doresc un Craciun fericit si plin de speranta!

Universitatea - o noua lume. Renastere. ganduri. sperante.dezamagire.

Uimit sunt sa vad cum oamenii din jur se indeparteaza tot mai mult de idealul lucrurilor dorind sa le dea o forma simpla, nestiind insa, ca le complica mai mult. 

Astazi,pentru ca tot ninge afara, ma gandeam sa vorbesc despre Universitate. Viata de student. 

Nu este primul meu an de facultate, dar acum parca am intrat intr-o alta lume. Am renascut invatand dinnou primii pasi. Intr-o lume straina, ciudata si diferita fata de cea din care vin, sperand ca ceea de ce m-am agatat  ma va ajuta.Va umple golul.

In timpul semestrului, MERGAND LA ORE, am putut sa-mi dau seama putin de lumea in care am intrat. Imi amintesc  (inca imi amintesc:))) ce spunea profesorul de Literatura Engleza. Raspunsul sau  la intrebarea "What is University all abou? And Which is it's main purpose?" , intrebare la care ne-am gandit toti 2 ore incercand sa dam raspunsul cel mai bun, raspunsul dansului a fost "To find the truth and to teach you how to think.(ideally)".

Acum, insa, dupa 2 luni de scoala m-as duce la aceste domn sa il invit putin pe la orele de curs (altele decat cele ale dansului care, intr-adevar sunt diferite.) 

Cum poate Facultatea (ideal vorbind)sa ne invete sa gandim atata timp cat cursurile ne sunt predat in romana. o limba noua si straina de ceea pe care o stiam. Atata timp cat profesorul vine si spune bancuri, sau isi citeste cursul, care se presupune ca ar fi fost scros chiar de el? 

Scopul unei materii, aici in facultatea asta (Litere si Arte- sectia Chineza-Engleza) este acela de a invata studentul ceva, sau pur si simplu pentru a ne arata noua ca profesorii nostrii sunt buni doar pentru ca  stiu sa citeasca un curs dintr-o foaie (app, se invata asta in clasa a 2a), si ca pentru a exprima un lucru foarte simplu se foloseste de "tzashpe mii " de fraze care mai de care mai academice si pompoase din care nu intelegem nimic? Inteleg ca deja lucram la un alt nivel, insa nu cred ca ar trebui ca studentii sa fie bagati in paine fara sa li se spuna ce se asteapta de la ei, fara pregatire sperand ca se vor prinde ei de faza din mers.

Apropos de  domnului idealist (proful de Lit. Engl.) I-as sugera sa nu uite ca are de a face cu o generatie care nu a citit altceva decat basmele coilariei, Baltagul si inca alte 3 romane in liceu. Nu cred ca poti lua un proaspat student care abea il intelege pe Bacovia si pe Caragiale , sa il pui, in 2 luni sa citeasca 5 piese de Shakespeare, 5 sonete, Chaucer, si Beowulf fara a-l ajuta, insa, si a-l invata sa inteleaga despre ce este vorba. Nu ii dau lectii didactice domnului, ca nu degeaba a facut modulul psihopedagogic (o mare porcarie si acest "psicho modul") si nu degeaba are salariul pe care il are, pentur ca se presupune ca ar stii ceva. As vrea sa ii atrag atentia,insa, ca ar trebui sa "rethink" la acest lucru deoarece nu e de mirare de ce tinerii profesorashi nu ies cu nimic din acea Facultate care , chipurile, i-a invatat sa gandeasca. 

Trist dar asta este una din experientele prin care trecem cu totii in facultatile Romaniei din 2010.

Toamna in Sibiu

Au trecut in jur de 2 luni de cand nu am mai scris aici...Doamne, si ce multe lucruri s-au intamplat. O  sa incep cu inceputul. M-am mutat definitiv din Bucuresti. Unde? Sibiu.

Am inceput facultatea. Da. si ce facultate... Pentru cei care nu stiu sunt student in anul 1 la Facultatea de litere specializarea Chineza- Engleza. Da. nu fac misto de nimeni. Studiez chineza. Nu au trecut decat 2 saptamani si deja cunoastem 100 de semne si suntem la al doilea manual. 

De ce chineza? Nu stiu. dar sper sa se merite.

Sibiul. Doamne. No, dar ii verde? cam asa spune sibianul la volan cand sta la un semafor... Oameni lenti, distanti, reci. Orasul nu are cine stie ce interesant afara de soseaua pietonala si parcul Subarini. Un parc superb mai ales toamna. 

Va las acum. Nu de alta dar am mult de invatat la chineza... o seara placuta tuturor...;)

O dup-amiaza la shopping

Presupun ca imaginea a doua fete mergand la shopping tinandu-se de mana o cunoasteti cu totii, astfel incat nu va voi mai vorbi despre ea. Vreau, in schimb, sa va povestesc experienta mea de astazi, alaturi de verisoara mea, la shopping. 

Am plecat in IDM (un loc total nepotrivit cumparaturilor) impreuna cu verisoara mea pentru a vedea modelele hainelor, preturile, calitatea, si pentru a face diferenta dintre IDM si mall-uri. Odata intrat acolo m-am simtit ca intr-un bazar.Putin mai modern, ce-i drept, dar ideea este aceeasi. Ma gandeam in timp ce ma plimbam prin magazinele mici, inghesuite si aglomerate, cat de jalnic a ajuns gustul omului. 

Cautam pentru verisoara mea tricouri sau bluze simple. Fara scrisuri, si eventual cu imprimeuri cat mai sterse si culori cat mai naturale: gri, maro, kaki, verde, nefru, alb, bleumarin. In zadar. In fiecare magazin in care am intrat nu am gasit decat tricouri cu scrisuri si imprimeuri cat blocul de mari.Problema nu era numai asta, ci si faptul ca scrisurile si imprimeurile nu se asortau deloc cu culoarea de pe tricou. O alta problema era culoarea tricourilor, majoritatea fiind roz, mov, lila, galben aprins. OMG! Chiar asa am ajuns? Daca una, doua pitipoance poarta asa ceva, sa schimbam tot trendul? Daca ele poarta roz, sa nu gasim in magazine decat roz, si cu imprimeuri? Numai materiale de proasta calitate, cu scrisuri pe care oamenii nici nu le citesc, cu imprimeuri despre care nu stim nimic.

Am vazut in oamenii din jur un interes imens pentru prost gust, pentru oribil, pentru urat. Un interes fata de ce reprezinta proasta calitate. Ne uitam la bani, si nu la calitate uitand de varianta in care daca cumparam ceva ieftin si prost calitativ, vom fi nevoiti sa cumparam mai des acel lucru datorita deteriorarii lui, astfel e de preferat sa cumparam lucruri de calitate superioara la un pret avantajos, si sa nu fim nevoiti sa il schimbam foarte des. Am vazut de exemplu tricouri la preturi de 40, 50 lei la o calitate de taraba, in timp ce intr-un mall, la o firma de renume, asteptam reducerile si gasim tricouri mai cu gust, cu o calitate mai buna, la acelasi pret , sau chiar mai ieftine. 

Nu spun ca sa nu se faca haine la moda, ci sa se poata gasi si haine pentru cei care nu sunt intru totul la moda, si in tendinte. Pentru cei care sunt simpli. 

Intr-adevar este o chestiune de gust, si ce-i drept acesta nu se discuta, dar gustul reiese din cultura noastra. Din gradul nostru de civilizatie. Uitandu-ma cu atentie la modelele de haine, si la ceea ce poti gasi la noi mi-am dat seama ca suntem cei mai prost imbracati oameni din Europa.Desi suntem viu colorati zi de zi, datorita hainelor pe care le gasim, si pe care le avem, suntem tot mai tristi, si suparati. Tot mai nervosi si deprimati. Pe cand Austriecii, Elvetienii, oameni care nu se pot vaita de traiul lor, si nu isi pun problema zilei de maine, totusi se imbraca mai sters. Mai sobru. Mai simplu 

 Hainele care sunt colorate in 4,5 culori, si care consuma material si culoare, sunt mai ieftine decat cele simple. suntem o tara "pe invers.

Atunci cand mergem la cumparaturi uitam sa lasam la oparte sintagma "imi place- il iau". Cel mai normal pentru portofelul nostru si pentru noi, este sa ne cautam lucruri ce ne plac, dar care sa corespunda si vestimentatiei pe care deja o avem. E de preferat sa folosim culorile simple, enumerate mai sus, si sa avem in garderoba nu mai mult de 3 culori, care se potrivesc intre ele, pentru a nu avea greutati in alegerea tinutei la diverse ocazii. 

Cu un tricou simplu, eu pot merge si la piata sa cumpar un kg de rosii, si dupa ce le aduc acasa, pot iesi si la o terasa, fara a mai fi nevoit sa schimb imbracamintea. Este cel mai econom. 

Am auzit la inceputul anului, ca de acum incolo in moda se va purta stilul gay. cel putin la barbati...dar si la femei. Prin stilul gay s-a referit la feminitatea liniilor, si hainelor, sau mai degraba la unisexualitatea lor. Nu s-a referit nimeni la haine cat mai pinky, cat mai colorate. Suntem oameni. Nu pitipoance. 

Am scapat dupa 2 ore de clatit ochii prin marele curcubeu, si in sfarsit am revenit in lumea de afara. O lume reala. O lume gri, cenusie, care imi arata ca viata nu este de fapt roz, asa cum vrem noi sa fie, si decat sa lucram pentru a o face roz, preferam sa purtam ceva roz.

Eu si cu mine

S-a mai incheiat o zi din viata mea. O zi in care, practic nu am facut nimic special. O zi speciala petrecuta in locuri si intre oameni care au devenit deja rutina. O zi in fata calculatorului, care nu mi-a provocat cine stie ce mare satisfactie...sau...ba da, discutia cu un prieten f bun (sper...) :))) m-a inveselit putin...si m-a scos din acea rutina. Am plecat apoi intr-o vizita...care m-a facut sa reanalizez putin situatia...

Stand de vorba cu bunica mea m-am simtit foarte tanar, desi pana acum, la cei 20 de ani ai mei ma consideram destul de inaintat :)). Mi-am dat seama cat de grea e batranetea. Nu te mai ajuta scoli, bani, averi. Nimic. Sufletul, inima, capul, mintea, sunt cele care te indruma, te ajuta, si iti sunt alaturi. Oamenii pe care i-ai strans in jurul tau sub forma de prieteni de-a lungul timpului. Dar e greu cand vezi ca ai TOT...dar nu ai pe nimeni alaturi. 

Plecand de acolo, dupa cateva ore am inceput (pe drum) sa ma gandesc la mine. La viata mea. La tinerete. Am tot ce imi trebuie si chiar si mai mult, dar ce este cel mai important este faptul ca am oameni alaturi de mine. Oameni pe care ii pot denumi prieteni. Oameni cu care sa vorbesc, sa ma sfatuoesc. Nu sunt multi, dar sunt. Am invatat sa ii apreciez. Sa ii fac sa se simta apreciati. Mergand pe strada am inceput sa apreciez si faptul ca ma pot deplasa usor, fara ajutor, ca ma pot bucura de micile bucurii ale vietii. 

Acum, stau pe terasa apartamentului, si admir frumosul. Copacii (putini) de afara, oamenii de pe strada, cerul, norii, picaturile de ploaie, luminile, orasul. Tot...Imi dau seama ca traiesc intr-o lume agitata. O lume nebuna, dar totusi o lume de admirat. O lume in care valorile ce pot fi admirate nu s-au sfarsit. Inca nu am vazut toti copacii, toate florile, toti oamenii, toate locurile de vizitat. 

Nu imi mai lipseste nimic...ba da. O piesa de la puzzle lipseste... "nu un animal, ca este un acceosriu. Eu nu am nevoie de un accesoriu. Vreau sa investec intr-un suflet. In cineva"- asta era discutia cu acelasi prieten care m-a inveselit dimineata, si si acum.Asta m-a facut sa scriu acest articol. Articol care a intrerupt discutia noastra. Acum il inchei, deoarece trebuie sa raspund la mesaje :) ...si continui sa admir...

O seara placuta...:P

The Climb...

Intr-o lume in care domneste sindromul Hannah Montana, eu sunt total strain de acest fenomen. Nu am nimic cu aceasta fatuca, insa nu reprezinta un model de viata, si nici un mare interes. Este frumoasa, desteapta, copilaroasa, oarecum modesta, voce, nu zic ca nu are. Nu asta, insa ma itneresa sa vorbim astazi, ci ascultand cateva cantece de-ale ei, mi-am dat seama ca mesajul trimes de acestea este unul foarte frumos, din experienta, si puternic, chiar.

Azi dimineata, m-am trezit la radio cu melodia duduiei, THE CLIMB. Un cantec despre viata. Despre visurile, despre sperantele noastre. Tinta la care ne dorim, si ne propunem sa ajungem. De fiecare data, insa, exista o voce care ne spune, parca "Niciodata nu poti urca muntele. Niciodata nu poti ajunge unde vrei". Vocea asta, in ziua de azi, este reprezentata de societate. De oamenii din jurul nostru. Oameni care sunt condusi de ura si invidie. Oameni care, odata ajunsi, nu mai dau voie si altor persoane sa escaladeze muntele...

Cu fiecare zi ce inaintam in viata, ne simtitm tot mai singuri, tot mai lipsiti de puteri. Vedem ca ne aflam la rascruce, dar fara niciun indicator, dar daca tinta noastra este adancita in inimile noastre, nu ne vom da batuti, ci vom alege un drum pe care sa urcam. Indiferent de riscuri, suntem gata sa ni le asumam, sperand, intr-un mod naiv ca va fi bine.

In filmul HM-the movie, am auzit o fraza car suna cam in felul acesta "Life's a climb, but the view is great" (Viata este un munte pe care il urci, dar privelistea finala (rezultatul) este minunat ).

Rugaciunea lui Cheeta

Revolta unei maimute

Odata, o maimuta din neamul anecdotic,

Venind la sfat pe-o creanga de arbore exotic,

A zis:"Atentiune! Sunt foarte afectata!

Ca circula prin lume-o vorba, deloc adevarata,

Ca omul ar descinde din buna noastra rasa.

Si insasi ideea aceasta-mi pare odioasa!

Ati pomenit vreodata divorturi printre noi?

Copii lasati pe drumuri sau strigat de razboi?

Cine-a vazut in hoarda la noi bolnavi mintali,

Drogati, lacomi de carnuri sau homosexuali,

Escroci, banditi, gherile sau vreo tutungerie?

In neamul nostru nobil nu vezi asa prostie!

Noi n-avem mafii crude in stirpea noastra aleasa,

Nici teroristi, nici dogme, nici luptele de clasa.

Cat am batut eu jungla...Scuzati, n-am observat,

In obstea maimuteasca vreun cocotier privat, 

Nici garduri si nici paznici, nici pui murind de foame

Sau omorati in taina de asa zise mame.

Nu veti vedea vreodata cat soarele si luna

o minte de maimuta dospind in ea minciuna.

Ciar dac-as fi silita de vreun laborator,

N-as deveni turnator si nici informator.

Si iata, inc-un lucru din lumea mea de jos:

La noi nu se intampla razboi religios,

Nici sfinte inchizitii, nici libertati in lanturi,

Nici chefuri dupa care sa ne culcam in santuri,

Nici ordine mondiala, nici nationalism,

si nici vreo indoiala ce-aduce ateism.

E-adevarat ca omul a coborat la noi,

Dar nu, fiti rezonabili,

N-A COBORAT DIN NOI!

Nicaieri nu-i mai bine ca acasa...

"Nicaieri nu este mai bine ca acasa"...pentru mine este o fraza foarte grea. O fraza de care m-am temut mult timp. Ani. Daca cineva dintre cunoscutii mei m-ar fi auzit rostind aceste cuvinte cu siguranta m-ar fi intrebat daca nu cumva sunt nebun.

Toata povestea acestei fraze a inceput in urma cu un an si ceva. Locuind intr-un oras foarte dezvoltat, frumos, insa foarte mic, asa ca m-am decis sa ma mut in alt oras. Am ales Timisoara. Singur nu eram, aveam prieteni...totul era bine. Insa, dupa numai 2 luni...lucrurile nu mai mergeau ca la mine acasa. Nu eram invatat cu ceilalti, si de adaptat ma adaptez foarte greu la grade de cultura si civilizatie scazute, la mizerie, si toate cele. Astfel m-am intors acasa.Spre bucuria parintilor.

Nu am stat mult timp aici, si am tins ceva mai sus. Franta- Bordeaux. Acolo, sincer, m-am dus cam orb...M-am dus singur, in necunostiinta de cauza. Noroc ca am avut bani si...ca parintii au intervenit astfel sa pot avea unde sta pana imi gasesc ceva de lucru. M-am inscris la facultate la Limbi straine, si am inceput cautare unui job. Anunturi erau, si oameni dornici sa te angajeze , problema a fost "permisul de munca". Desi strainii cand vin la noi nu le trebuie nimic, astfel pot face ceea ce vor, noua ne trebuie "work permite". Pentru asta am fost la pregectura, apoi la primarie, dupa care iar ma trimes la prefectura, punand sarcina unul pe spatele altuia, astfel mi-am dat seama ca sunt intr-o Romanie, cu o alta limba, cu un grad mai ridicat de cultura si civilizatie, insa plina de aceeasi cretini. Dupa numai o luna m-am intors.

Sincer? Nu am invatat multe de aici. Si daca ar fi sa ne luam dupa modelul clasic de povestire  sau compunere, aceasta ar trebui sa aiba un inceput, un cuprins, si o incheiere, astfel si aceste alergari au trebuit sa aiba un final.

Ajuns in Bucuresti, de data aceasta,am gustat putin din amarul vietii de zi cu zi. A durat cam 3 saptamani pana mi-am gasit un job, timp in care, am cam pierdut timpul pe la rude. Aici, viata de acasa si bunul trai disparuse iar. Nu povestesc detalii ale vietii petrcute prin Bucuresti,insa pot spune ca aceasta experienta m-a schimbat foarte mult. Nu dupa mult timp de la sosire mea in Bucuresti, in urma unor analize, am primit mai multe vesti proaste legate de sanatatea mea. Incepusem deja sa nu ma mai simt bine departe de casa. Aveam nevoie de aer curat, de mancare sanatoasa, gatita, de mesele principale zilnice si cateva pe langa. Dintr-odata am inceput sa apreciez viata , sa apreciez familia, sa imi fie dor de ea, si sa pretuiesc fiecare secunda din viata mea. Nu stiam cand totul poate  lua o intorsatura cu sanatatea mea si sa mor pe loc. Nu mi-a fost usor sa trec peste toate astea, dar am un Dumnezeu care ma iubeste si ma asculta. Niste parinti care , dupa 20 de ani mi-am dat seama ca sunt cei mai buni parinti din lume. Astfel, intr-o seara in jurul orei 11 am sunat-o pe mama, si rugand-o sa vina sa ma ia din Bucuresti sa ma duc aacasa, deoarece nu mai rezistam deloc. Intalnirea cu mama a fost speciala. Era schimbata. Datorita problemelor mele de sanatate, mama a inceput sa aprecieze multe, si sa vada lucruri pe care nu vroia sa le vada inainte, astfel, am ajuns in drumul acela spre casa sa spun ca "Nicaieri nu este mai bine ca acasa", o fraza pe care o ador,acum, si pe care o spun mereu cu mare placere, si dor in inima.

Acum, ca sa inchei in stilul in care am inceput, din toamna ma mut la Sibiu, insa in relatii bune cu parintii de data aceasta, si indrumat de acestia.

Viata...

Recunosc faptul ca subiectul ales,"VIATA" este vast, si daca as vorbi despre asta as putea scrie cateva romane.

Ne traim "viata", traim in aceasta lume, si totusi nu ne-am intrebat niciodata ce este viata. Ce traim noi de fapt? Cand si unde incepe ea , cat dureaza si cand se termina? Nu stiu cum putem fi atat de siguri pe noi,planificandu-ne viitorul, fara sa fim siguri, insa, pe viata., pe ziua de maine.

Citeam undeva ca "viata este o gluma foarte serioasa". Oare chiar asa este? O gluma? Posibil. Sau mai degraba noi suntem cei care luam viata in gluma, la misto. Noi suntem cei care decidem cand sa o incepem, si cand sa ii punem capac, uitand astfel de faptul ca viata nu ne apartine noua. Nu noi suntem cei care ne creem . Nu noi suntem cei care avem dreptul sa decidem cand dam viata si cand o luam. Ne credem stapani pe un obiect dat cu imprumut. Stapani pe ceva care nu ne apartine si candva vom trebui sa il inapoiem. Uitam de aceste lucruri care cu timpul s-au inlaturat voit din mintile oamenilor, creand astfel iluzia ca noi suntem stapanii propriei noastre vieti, facand astfel ce vrem cu ea. Prin absurd, sa zicem ca suntem stapanii nostrii.De ce, atunci, nu suntem in stare sa ne vindecam singuri, sa ne facem mai inteligenti, de ce nu suntem in stare sa schimbam, fara operatii si interventii chirurgicale, anumite lucruri la noi? Dar ce e mai grav: de ce nu suntem in stare sa ne facem viata frumoasa? Probabil pentru ca nu stim ceea ce vrem. Nu avem simtul calitatii. Traim intr-o lume in care cantitatea este in favoarea calitatii.

Platon compara viata cu jocul de zaruri, la care arunci cum iti convine, iar dupa ce ai aruncat, trebuie sa te folosesti bine de ceea ce a picat.  Reflectand la ceea ce zicea Platon, ma gandesc ca de multe ori tratam viata ca pe un joc. Un joc la care facem ceea ce vrem, aruncam zarurile cum vrem, uitand astfel de regulile jocului. Jocul acesta, cum e si logic, va continua depinzand de cum au cazut zarurile. In favoarea sau defavoarea noastra.

Paul Carvel spunea ca "viata este un singur drum in spatele nostru, si multe altele inaintea noastra." Inca de la nastere avem o multitudine de drumuri inaintea noastra, insa odata cu inaintarea noastra in varsta in afara de cele dinaintea noastra, mai apare un drum in spatele nostru. Acela este drumul pe care noi am venit. Trecutul nostru. Ceea ce am ales...candva...Nu trebuie sa disperam, deoarece, desi in urma avem doar un singur drum, inaintea noastra avem multe altele...Depinde de noi ce alegem. Ceea ce vrem de la noi, de la viata.

Grigore Alexandrescu spunea ca "viata nu consta in zile." Nu durata vietii este importanta, ci calitatea ei.Adevarata ei valoare se gaseste in noi. In sufletul nostrul. Desi toti traim VIATA, fiecare o avem in felul nostru, asa cum ne-am creeat-o de la inceput.

Inca doua citate mi-a autras atentia: cel al lui Friendrich Nietzsche care se intreaba daca" viata nu este oare de o suta de ori prea scurta pentru a ne permite luxul de a ne plictisi?" si cel al lui "spre a se bucura de viata, omul are de o mie de ori mai mult anevoie de o inima plina si un cuget bun, decat de un portofel ticsit si o trasura de lux".

Ma gandesc la societatea in care traiesc. Oberv tot mai multi oameni care stau degeaba. Care isi pot permite sa iarda timpul, sa nu faca nimic, oameni care isi pot permite luxul de a se plictisi. Pentru mine, acei oameni sunt oameni care nu au viata. Nu stiu ceea ce vor. Nu au un viitor, o viziune, un tel. Oameni care daca au bine, daca nu iar bine, oameni care daca este este, daca nu, nu, si atat. Oameni care nu spera, care nu viseaza, care nu isi doresc. Oameni incuiati. Ma intreb "oare s-au terminat toate lucrurile posibile din lume?Oare au citit toate cartile? au vazut toate filmele? au vizitat toate locurile? Au cunosctu toti oameni, astfel incat sa poata spune la varste fragede: M-am plictisit?!" Trist. dar asta este, din pacate, realitatea in care traim. O lume in care totul este intors pe dos. Copii care se omoara pentru ca ei "sufera". Stiu ei, oare, ce este suferinta? la 19 ani? Au trecut ei prin viata?

Traim intr-o lume comoda, intr-o lume in care avem totul de-a gata. Se presupune ca ar trebui sa fim mai fericiti, mai simpli, insa cu toate astea suntem tot mai nefericit si tot mai complicati. Multi cred ca daca ai bani si masini, si vile ai totul. Esti fericit. Fals. Avem exemple personalitati de la Hollywood. In ciuda faimei, a banilor, pe care ii detin acestia sunt tot mai tristi, mai depresivi. Se sinucid, se drogheaza sperand sa gaseasca o alta lume. O lume care sa ii implineasca.Uita de faptul ca sufletul este mai important. Poti avea bani multi, dar daca mori singur este in zadar. De ce nu invatam de la oameni mai "inculti" mai "demodati"(cum ii credem noi) precum Alexandru Macedon care desi a cucerit lumea, a inteles faptul ca dincolo nu va lua nimic. Solomon (cel mai intelepti oameni ai planetei) spunea ca totul este desertaciune si goana dupa vant. Indiferent de ce avem,azi putem avea, maine putem pierde tot.Conteaza sufletul. Ceea ce am lasat in urma. Alegerile facute.

Putem cauta ani la rand raspunsul la intrebarea "ce este viata?" sau modalitati de a descrie viata. In zadar. Ce este viata, nu putem afla decat la moarte , privind in urma la ceea ce am lasat. Ce am ales. Ce am facut.

Si atunci vom realiza faptul ca viata nu este altceva decat o suflare.

Internet - My own world

Am citit un citat care spunea ca: "internetul nu ne face mai prosti, ci ne face prostia mult mai vulnerabila pentru ceilalti.".

Daca ma gandesc bine este adevarat. Nu ma gandesc decat la site-urile de socializare, la messenger...si ma intreb daca stim cu adevarat efectele acetora asupra noastra.

In afara de faptul ca pe aceste site-uri, nu iti poti permite sa iti arati propria identitate, astfel esti nevoit sa minti in legatura cu tine, cu povestea ta de viata. In aceasta lume virtuala putem fi noi, sau putem fi oricine. Putem avea oricate case, vile, bani, nume, faima...TOT, si in realitate sa nu stim nimic, sa nu avem nimic. Ne cunoastem, avem prieteni, cautam relatii insa nu cunoastem deloc persoana cu care vorbim. Nu mai iesim la plimbare, la un suc, intr-un club sa agatam, ne inregistram pe un site si imediat dam search. Am uitat ce inseamna sa avem prieteni reali, care s ane ajute, sa ne fie alaturi. "Imi pare rau...daca as fi acolo"...so what? ce te opreste sa vi? si nu simt ca iti pare rau de problema mea pentru ca nu te vad, nu iti pot vedea reactia, vocea, tonul privirea. Nimic. Din pacate asa cam stau lucrurile.

Ne miram de ce suntem grasi,dar nu ne intrebam de ce oare am ajuns atat de comozi incat si cumparaturile ni le facem online.

Nu mai strangem bani sa mergem sa vizitam o tara, cautam poze si ne sunt de ajuns. Nu mai mergem pana in oras sa cautam nu stiu ce magazin unde se gaseste cea mai buna inghetata din oras. Totul e simplu: Internet-Google-search- 10000000000000results for.... cam asa se desfasoara viata noastra...Nu inteleg de ce avem nevoie de magazine, de case cu camere multe, knd avem calculatorul. Acolo mancam, acolo adormim, acolo ascultam muzica. Acolo ne intalnim prietenii, acolo ne gasim prima dragoste, tot aici se anunta si prima despartire si suferinta. Tot acolo (in fata calculatorului) cautam si moduri de a ne lua viata, de a ne razbuna.

In urma cu ani de zile, nu aveau internet decat parintii nostrii, oamenii de afaceri, firmele, si atat. Acum avem cu totii.

Nu mai stim sa trimitem o poza reala, o scrisoare, un telefon. Nu mai stim sa salutam oamenii, sa ne luam ramas bun...Nu vorbim decat de facebook, hi5, mess si atat. Doamne de cand nu am mai primit o scrisoare. In afara de facturi...cutia postala e goala. De cand nu am mai primit o poza in mana...sa ma uit la ea...(Daca nu era un prieten bun care sa imi developeze niste poze de la o sedinta foto de-a mea, cu siguranta nu mai primeam poze de nicaieri.)

Traim intr-o lume virtuala, nestiind sa mai facem fata realitatii. Desi zilele ni le petrecem intre patru pereti, in lumea noastra, singuri, nu uitati ca totusi exista , acolo, afara, o lume reala , care e dura, are o istorie, e creeata cu mii de ani in urma, satfel ea nu ne asteapta, ci continua, si s-ar putea sa ramanem pe dinafara. E o lume dura care pandeste, care ataca. o lume care nu stie sa ierte. O lume reala in care distanta este o problema.In care timpul este si el o problema. Sa nu ne mai miram ca ne ia criza si multe altele prin surprindere, atata timp cat noi stam si dormitam cu ochii cat cepele in fata monitoarelor creand povesti, inventand noi persoane, istorisiri, uitand de lumea in care traim.

Wake up , people!!! acesta ar fi un apel lansat de mine catre toata lumea. Lasati pentru o zi internetul. Calculatorul. Iesiti la o plimbare, luati magazinele cu asalt. Parcurile. Bucurati-va de aer, cat timp il mai avem. Luati-va copii din fata desenelor animate, si haideti la zoo. Iesiti in club, in parc, faceti-va prieteni. Nu va amagiti cu gandul ca aveti prieteni in toata tara, atata timp cat nu va cunoasteti nici vecinii de bloc.De ce cautati lucruri mici in alte parti, cand sunteti inconjurati de lucruri mari.?  Uitati pentru o zi de facebook, de mess, de mail de orice lucru. "Urgent"...este un cuvant aparut de curand. Inainte nimic nu mai era urgant...sau era urgent pe termen de saptamani intregi, timp in care ajungeau vestile dintr-o parte in cealalta. Nimic nu e urgent. Totul suporta o amanare...

you just have to WAKE UP!!!

Casatoria - afacere cu dragoste

Nu am mai scris de 2 zile pe blog, si azi dimineata in jurul orei 4, in timp ce inchideam messul, mi-a venit in minte un subiect ce ma macina de mult timp. Casatoria.

De ce titlul este "casatoria - afacere cu dragoste"?

In ziua de azi vedem oameni care vor sa faca acest pas important. Cununia religioasa,desi nu stiu daca constientizeaza multi oameni importanta cununiei religioase, si mai apoi masa. Petrecerea de nunta.

Aici, invitatii vin, mananca, se bucura (mai mult sau mai putin), platesc meniul, si aduc cadouri mirilor.

Cel mai trist este ca daca cineva nu are bani sa plateasca meniul, nu mai este invitat. Oare aceasta petrecere nu ar trebui sa fie un gest de bucurie al mirilor, la care , cu placere si drag, sa participe si cei apropiati? In ziua de azi oamenii nu se mai duc la o nunta, de drag, de bucurie, ci din obligatie, lasand sume uriase pe tacamrui si cadouri. Miri nu mai organizeaza petrecerea pentru ei si pentru cei apropiati, ci pentru a face rost de bani pentru noul lor inceput. Mirii nu mai asteapta cu drag noaptea nunti pentru a o petrece impreuna intr-un stil romantic, ci pentru a putea numara banii scosi de pe urma invitatilor lor.

Trist...dar adevarat.

Alte probleme legate de casatorie sunt varsta, timpul la care trebuie sa facem acest pas, cum stim daca suntem pregatiti.

Cand trebuie facut pasul casatoriei?

Casatoria reprezinta, sau ar trebui sa reprezinte pasul cel mai important dintre nasterea si moartea nostra. Un pas  plin de responsabilitati, pe care trebuie sa il facem numai in momentul in care suntem suficient de maturi astfel incat sa putem face fata unei vieti de casnicie. In al doilea rand, casatoria nu este o joaca din copilarie de-a mama si de-a tata. Ea este legamantul dintre doi oameni care se iubesc (sau ar trebui sa se iubeasca), care se respecta, se ajuta, etc. Pasul acesta trebuie facut atunci cand esti sigur.

La ce varsta se face acest pas?

Tot mai des vad tineri care vor cu ardoare sa faca acest pas. Este un lucru foarte bun ca, inca, mai sunt oameni in jurul nostru care vor sa respecte ceea ce a lasat Dumnezeu, si sa faca pasul casatoriei. Acum intervin intrebarile legate de varsta corecta pentru a face acest pas. Nu cred ca exista o varsta anume, ci pasul casatoriei trebuie facut atunci cand 1. est destul de matur pentru a face fata vietii de familie 2. esti sigur ca persoana aleasa de tine este cea corespunzatoare. Nu numai maturitatea si persoana conteaza, ci si alti factori, cum ar fi: motivul pentru care faci pasul acesta, cat de independent financiar esti,daca ai loc unde sa dormi cu nevasta ta.

Legat de motiv, tot mai des intalnesc tineri care vor sa se casatoreasca pentru a scapa de acasa, nestiind ca scapand de unele probleme o sa dea de altele in noua lor familie. Pentru certurile de acasa exista si alte rezolvari, nu casatoria. Aceasta , repet, nu este o joaca de genul "hai, ne casatorim, scapam, si ce o fi o fi."Daca tu nu pui suflet in acest act, s-ar putea ca cealalta persoana sa puna, si mai apoi, sa ramana dezamagita.

Ca sa sti daca esti destul de matur, trebuie sa fi trecut prin multe lucruri singur, sa fi invatat de la viata, de la familia care iti sta in spate (parinti) si apoi , te poti considera un om matur. Vad multi copii, in ziua de azi casatorindu-se la varste de 18, 29, 21, 22 de ani. Personal, cred, ca aceste persoane sunt, inca, niste copii. Abea iesiti din scoala, care nu stiu ce inseamna viata.In mod categoric, acestia vor claca.

Pentru acest pas trebuie sa iti pui si anumite intrebari : "unde vom sta?""ce vom manca?"...Ps: De unde vom avea bani.

Ca proaspat iesit din scoala nu poti spera la joburi uriase, cu salarii cu 3 zerouri , si nici la parinti nu este cel mai indicat sa stai. Nu poti lua o persoana din sanul familiei ei, unde avea de toate, sa o aduci la tine "acasa" si sa iti bati joc de ea. Automat , cu toata dragostea, aceasta persoana va constientiza la un moment dat, si va pleca.

Mi-am dorit de mult timp sa scriu acest articol, sperand ca cineva il va citi si va tine cont de unele sfaturi. Nu critic, nu judec. Am 19 ani, si de multe ori mi-am dorit sa ma casatoresc devreme, nestiind cum pot oamenii astepta pana la varste mai mari putin pentru a se casatori. "De nevoie!". Din pacate nu dragostea primeaza si ia deciziile, ci timpul. 

Ramas singur(fara familie) timp de vreo doua luni, intors din alte tari unde viata desi se spune ca e infernal de scumpa, mi s-a parut ca este infernal de ieftina, mi-am dat seama ca sa stai singur este dificil, sa nu mai vorbim de doi oameni. Intervine plata facturilor, mancarea, lucrurile necesare de zi cu zi ale omului, care trebuiesc si ele platite. Acum mi-am dat seama ca nu sunt pregatit pentru viata de casnicie, pentru un pas atat de mare. Nu sunt pregatit financiar. 

Eram in Franta cand am intrebat pe cineva media varstei de casatorie la barbati. 30. Iar motivul este simplu: urmeaza o scoala, isi fac o cariera, astfel au un loc al lor unde sa stea, au banul lor, iar dupa aceea se casatoresc. Mult de asteptat, dar sigur.

Nu asa ar trebui sa fim si noi? sa ne facem un viitor, pentru a putea sa il creem si pe cel al persoanei dragi? Spun asta, deoarece odata ce casatoria este facuta, urmeaza si copilul, iar daca pentru sotul /sotia ta nu esti foarte responsabil, acesta/aceasta avand o varsta la care se poate descurca si singur/a, pentru copilul tau esti cel mai responsabil om din lume. Mai responsabil decat esti cu tine. Trebuie sufiecienta maturitate pentru a-i oferi acestuia un camin cald, o educatie buna, timp pentru a-l intelege, dragoste. Un copil nu reprezinta un venit in plua in familie, o scutire de munca pentru doi ani. Un copil, nu uitati, consuma cat voi doi la un loc, astfel inainte ar trebui sa va ganditi bine ;) 

Casatoria este un proces complex care odata inceput, nu se mai sfarseste. 

. 

Cu respect C.T

Critica - arta de a barfi

Nu de mult timp am adoptat un nou hobby: acela de a citi presa online. Astfel pot citi ziarul la orice ora, fara sa cheltuiesc bani pe niste aberatii si porcarii, insa fiind gratis imi permit sa trag o privire rapida pe ele. Ceea ce imi atrage atentia de multe ori nu este stirea in sine cat comentariile facute, si sunt multe. Nici nu stiam cati critici exista in tara asta. Oameni care citesc stirea, si desi sunt in necunostiinta de cauza comenteaza mai pe subiect mai pe langa, dar comenteaza. Astazi, de exemplu la una din stirile pe care le-am deschis pentru a le citi, am observat in jur de 45 de comentarii. Doua erau pe subiect, cinci vorbeau despre subiect doar ca putin pe langa ideea principala, trei criticau jurnalistii care scrisesera articolul, iar restul se jigneau si se certau intre ei. Nu inteleg, in primul rand, de ce se pot scrie comentarii daca nu exista si cineva care sa le citeasca sa le sorteze, astfel acestea sa nu se abata de la subiect, si sa nu redea gandurile si cuvintele porcoase ale unor inculti.

 Toti nu face altceva decat sa se planga de sistem, sa condamne, sa judece, sa critice, dar niciunul dintre ei nu este in stare sa vina cu o idee, sa dea o solutie, sa inceapa de undeva pentru a face schimbari. Cum spunea si Dale Carnegie ca "Numai un prost poate sa critice, sa condamne si sa se planga – si majoriatea prostilor o fac" 

In totdeauna criticul ar trebui sa critice opera, iar un critic prost se cunoaste atunci cand incepe sa critice autorul ci nu opera.

Un critic cand incepe sa comenteze pe baza unui subiect, se documenteaza mai intai. Tine cont de autor, dar nu il critica pe acesta. In opinia mea acest lucru tine de lipsa de bun simt, si de violare a intimitatii. Un critic tine cont de perioada istorica, de cultura din care provine autorul, astfel sa poata intelege opera asa cum a fost ea creata. 

Critica este o arta. Ea trebuie ca din putinele fraze continute sa convinga pe cititor daca articolul, cartea sau orice altceva este demna de a fi citita sau daca acesta isi pierde timpul facand-o.  

De mult timp comentariile au intrat in zona barfei, si inca din antichitate omul a avut acest dar si vointa de a comenta.Mai intai cu sens, apoi incet, incet sensul acesta a disparut, comentariile transformandu-se in barfe, atacuri si jigniri. 

Acestor "mari critici" le-as da o informatie destul de utila pentru ei : exista la unele facultati, domenii, sectia critica. Poate fiecare sa mearga, sa dea admitere, sa "intre"...sau nu, si apoi...vor invata cum se fac adevaratele comentarii pe baza unui text.  

PS: in ziua de azi, oricum nu avem ce comenta, ce critica, pana cematerialele puse la dispozitie nu vor deveni obiecte de arta  

Moda - arta de a ne descoperi

Cu totii banuiesc ca am auzit celebra sintagma “a fi la moda”.Desi multi incearca sa fie la moda, putini sunt cei carora le iese cu adevarat.

Un rol al modei este acela de a ne imbraca. Cu toate astea vedem pe strada tot mai multi oameni “dezbracati la moda” . Haine atarnate pe oameni fara niciun sens si gust, si purtate fara niciun fel de stil.

“Numai mintile stralucite isi pot permite stilul simplu”. Afirmatia facuta de Stendhal cu mult timp in urma, ne arata ca atat acum cat si in trecut, exista aceasi problema. Simplitatea. Inca de cand omul a inceput cat de cat, cu pasi marunti sa se civilizeze si pana acum, omul a devenit tot mai complicat, mai sofisticat. E greu sa fi simplu in tot ceea ce faci sau porti. Toate astea din motivul ca omul itotdeauna a dorit sa atraga atentia, crezand ca prin adoptarea unui stil sofisticat si complicat, va atrage atentia celor din jur. O femei machiata strident fara niciun gust, va atrage multe privir asupra ei, crezand ca este placuta. Aceasta nu isi da seama, ca stilul ei este de fapt unul penibil, care atrage critici, glume si multe altele.  Prin natura noastra, oamenii, suntem tentati sa credem ca, cu cat ne impopotonam mai mult cu atat suntem mai placuti. Fals. Nu facem decat sa atragem batjocurile, glumele si rasetele celor din jur.

Napoleon Bonaparte spunea despre moda ca “ne determina sa facem multe prosti. Cea mai mare dintre ele este ca ne transforma in sclavii ei”. Daca stau putin si ma gandesc, ii dau dreptate. Tot mai multi oameni dau sume imense de bani pe haine si accesorii la moda despre care cred ca au stil, insa foarte putini dintre acestia cunosc adevaratul sens, si rol al modei si al stilului. Nu ar trebui sa uitam ca „moda este un lucru care se schimba odata la 6 luni”(Oscar Wilde). Deci oricat am incerca noi sa fim la moda, intotdeauna vom fi depasiti de aceasta.Moda este intotdeauna cu un pas inaintea noastra.

Cand vorbim despre moda ne gandim la rochii, pantaloni, tricouri- Imbracaminte. Doamna Modei , Coco Chanel  ne contrazice, insa, localizand moda pretutindeni in jurul nostru. „Moda nu este ceva care exista numai in rochii. Moda este in cer, pe strada, moda este legata de idei, de viata, de tot ceea ce ne inconjoara.”. Mai inainte de aceasta definitie, Moda ar trebui sa fie un ghid. Ceva la care ne raportam. Moda este frumos. Moda inseamna arta. Astfel, frumusetea, acel ceva la care ne raportam, frumusetea, inspiratia noastra intraga vine din ceea ce ne inconjoara: cer, viata de zi cu zi,oameni. Totul din jurul nostru reprezinta un model pentru fiecare. Rau sa bun, orice in jurul nostru reprezinta un model, numai depinde de noi ce acceptam. Moda reprezinta ceva la care sa te uiti cu placere, ceva natural, simplu, frumos, cu gust.Ceva la indemana tuturor.

Trebuie vazuta ca o arta, nu o fita, nu un moft, nu ceva pe care sa aruncam sume imense de bani.

Pentru a fi in stare sa fim la moda, trebuie sa avem stil.O mare diferenta dintre stil si moda este aceea ca „moda isi pierde valoarea insa stilul este etern”(Yves Saint Laurent), sau cum spunea Coco Chanel „stilul nu este niciodata demodat”. Stilul presupune sa aflam cine suntem, Ce vrem sa fim in lume. Stilul inseamna sa ne descoperim pe noi.

De multe ori punem „la intamplare” haine pe noi, nestiind ca ceea ce purtam, hainele si culorile alese, spun multe despre noi. Ceea ce purtam ne poate ascunde defecte, vulnerabilitati, sau ne pot da de gol. Stilul este acea arta prin care omul isi pune in valoare tot ce are mai bun. Arta prin care se descopera celor din jur. O persoana cu stil va sti intotdeauna cum sa poarte hainele pe care le are. Nu va fi nevoie sa isi cumpere sute de haine, geamantane intregi, atata timp cat stie sa poarte ceea ce are deja in sifonier, astfel incat sa nu para ridicola sau demodata. Stilul reprezinta un mod de exprimare. Acesta ne determina pe noi sa alegem tinutele corespunzatoare, pentru a ne pune in valoare calitatile, pentru a exprima ceea ce dorim.

Doresc sa conclud cu ceea ce afirma cunoscutul creator de moda Giorgio Armani si anume ca „diferenta dintre moda si stil este calitatea”. Calitatea noastra ca oameni. Calitatea gandirii noastre. Calitatea modului nostru de trai. Modul de a trece prin viata.Cum ne autoeducam. Calitate in tot ceea ce facem.

 Calitatea de a fi om.  

ROMÂNIA - săraca ţară bogată

Gândindu-mă la subiectul de azi, am intrat pe internet pentru a afla ultimele noutăţi. Astfel am accesat o publicaţie online pentru a vedea cine şi ce a mai făcut, astfel încât aici sa pot comenta de ce a facut...

Dintre toate aberaţiile posibile pe care jurnaliştii noştri le numesc ştiri am zărit un titlu care mi-a atras atenţia: "România are cea mai mare rezervă de aur din regiune".

 Trist dar adevărat. Trist nu este faptul că avem cea mai mare rezervă de aur din regiune, ci faptul că în ciuda acestui lucru , încă rămînem cea mai săracă ţară. Nu din regiune ci din Europa. Nu or fi străzile noastre din aur, dar cu siguranţă pămîntul pe care stăm este inundat de aur. Aproximativ 103,7 tone de aur.Mai exact 103 milioane grame de aur. Calculul...vă las pe voi să îl faceţi.Nu cred că este destul, dar cu siguranţă este o cantitate imensă, care transformată în bani ar rezulta o sumă imensă de bani, sumă cu care România s-ar mai putea ridica cu câţiva paşi din groapa în care este. 

Desigur, nu vorbim de cantitatea de aur pe care România o avea cu zeci, sute, mii de ani în urmă. Cantitate furată mai intâi din Dacia, de către romani, urmaţi de turci, şi lista continuă cu bulgari, unguri, ruşi, nemţi, austrieci...etc. Nu este grav faptul că le-am dat din aurul nostru ci faptul că l-am DAT, adică, gratis. Benevol. Uimitor cum în viaţa de zi cu zi românii sunt tot mai zgârciţi, şi totuşi au avut curajul să dea din mica-marea lor avere. 

Aurul nu este singurul tezaur pe care l-am dat şi continuam să îl dăm, ci toate instituţiile de stat, toate fabricile...tot. Ne-am dat oamenii de valoare, devenind o ţară în care 90 % din cei rămaşi formează prostimea, oameni fără cultură, predispuşi drastic la manipulare. Au rămas oameni care încă mai cred în vaccine antigripale, în încălzire globală, criză economică şi multe altele. 

Mi-aş dori să îi pot aduce înapoi pe cei care pot schimba ţara asta, luând atitudine. Pe cei care reprezintă viitorul, speranţa ...pe cei care reprezintă România adevărată. Ştiind că până nu se schimbă nimic aici, si pînă când cei rămaşi nu iau atitudine , ceilalţi nu se vor întoarce, fac apel la cei care încă mai cred într-o şansă, într-o schimbare să ia atitudine să schimbe. Cu respect...până data viitoare.