Intr-o lume in care domneste sindromul Hannah Montana, eu sunt total strain de acest fenomen. Nu am nimic cu aceasta fatuca, insa nu reprezinta un model de viata, si nici un mare interes. Este frumoasa, desteapta, copilaroasa, oarecum modesta, voce, nu zic ca nu are. Nu asta, insa ma itneresa sa vorbim astazi, ci ascultand cateva cantece de-ale ei, mi-am dat seama ca mesajul trimes de acestea este unul foarte frumos, din experienta, si puternic, chiar.
Azi dimineata, m-am trezit la radio cu melodia duduiei, THE CLIMB. Un cantec despre viata. Despre visurile, despre sperantele noastre. Tinta la care ne dorim, si ne propunem sa ajungem. De fiecare data, insa, exista o voce care ne spune, parca "Niciodata nu poti urca muntele. Niciodata nu poti ajunge unde vrei". Vocea asta, in ziua de azi, este reprezentata de societate. De oamenii din jurul nostru. Oameni care sunt condusi de ura si invidie. Oameni care, odata ajunsi, nu mai dau voie si altor persoane sa escaladeze muntele...
Cu fiecare zi ce inaintam in viata, ne simtitm tot mai singuri, tot mai lipsiti de puteri. Vedem ca ne aflam la rascruce, dar fara niciun indicator, dar daca tinta noastra este adancita in inimile noastre, nu ne vom da batuti, ci vom alege un drum pe care sa urcam. Indiferent de riscuri, suntem gata sa ni le asumam, sperand, intr-un mod naiv ca va fi bine.
In filmul HM-the movie, am auzit o fraza car suna cam in felul acesta "Life's a climb, but the view is great" (Viata este un munte pe care il urci, dar privelistea finala (rezultatul) este minunat ).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu